Veghea odată-un înger, la porțile din cer
Având ea însă-n suflet, o gaură de ger
Rece ca și privirea-i spre solul înghețat
Ce și-a tăiat calea în țărmul blestemat.

Și a zărit de-ndată demonul de la poartă
Păzind intrarea-n iad, lacul de apă moartă
Lumina adânc pătrunse în oceanul de umbre
Priviri li se uniră arzând fără oprire.

Înger să iubească demon, imposibil interzis
Dar și soarele-n amiază ca iubirea s-a aprins
Edenul și-a sa lumină sunt acum coroan' de gheață
Iadul demonilor negri e un curcubeu de smoală.

Fata îl privește ziua după un nor de cristal
El o urmărește noaptea din deșertul cel amar
Gândurați, privind spre cer, așteaptă o stea să cadă
Sfera rece le zâmbește, vânătorul și-a sa pradă.

Dar între cei doi iubiți sta pământul mult uitat
Pierzând într-o zi nădejdea fata spre lună-a strigat
"Te implor astru al nopții lasă pe pământ o pată
Să umbrească de-ochii lumii pe mine si ființa dragă."

Luna auzind acestea apăru pe cer semeață
Cu frânturi de umbre stinse făuri un nor de ceață
Demonul știa prea bine ce gândește a sa iubită
Viața este numai una, o trăiești într-o clipită.

Fata coborî din rai pe o rază de cer sfânt
Demonul pluti ca fumul din înghețatul pământ
Totul e în neclintire, în natură, aer, sol
Uni-se-vor două suflete-n tărâmul muritor?

Și în liniștea morbidă ce căzuse în cuprins
Dintre ceruri fulgii cad pe pământul alb si nins
Printre neaua răsfirată două suflete zăresc
Unui demonul cel negru, altul îngerul ceresc.

Se privesc cei doi iubiți, încordați, în așteptare
Fata printre zeci de lacrimi îi vorbi cu-ndurerare
"Te iubesc precum lumina ce mie îmi dă suflare
Precum zeul cel puternic ce dă viață și iertare.

Dar tu știi ,sub legea lumii făurită de stăpăn
Nu putem să arătăm dragostea în chip păgân
Căci eu m-am născut din ceruri iară tu din neguri vaste
Și din întruparea noastră numai monștri se vor naște.

Eu am coborât din cer, tu venit-ai din pământ
Sperând la o întâmplare precum într-un păgân cânt
Te iubesc și plec acum, și în ceruri te voi plânge
Pentru a noastră iubire vor cădea lacrimi de sânge."

Când fecioara termină, demonul spuse trufaș
"Te iubesc albă copilă, legea să sfidez nu-s laș
Nu te pot lăsa să pleci, căci te chem în pieptul meu
Pentru noi eu o să lupt cu o lume și c-un zeu."

Se repede-acum demonul și pe fată el o prinse
Mândri,stau îmbrățișați în ale lor brațe strânse
Se cutremură tot cerul, fulgerele cad pe loc
Și lovesc cei doi iubiți într-o furtună de foc.

Fata cuprinsă de flăcări pieri într-o clipă, ndată
Demonul arzând mocnit se prăbuși în zăpadă
Nori se scurg, stele se-ncheagă, se coboară într-un zeu
Într-o caleașcă de foc trasă de un falnic leu.

Cu coroana sa de nori, vocea tunet mânios
S-a pogorât zeul lumii în pământul păcătos
"Ai călcat cuvântul meu, legea de aur ai rupt
Și cu-atingerea pizmașă tu un înger ai corupt.

Ea facută din lumină, tu din arșiță și stânci
Ea din edenul de sus, tu din abisuri adânci
Pentru grava încălcare focul v-a ars de ispită
Tu vei arde-n zece zile, ea a ars într-o clipită."

Demonul a rătăcit pe pământul plin de gheață
În a zecea zi a sa a ajuns la blânda mare
De pe pisc el se aruncă, cu o ultimă suflare
Curmându-și în apa mării focul, iubirea și viața.