Iubire-n câmpul cu bujori

De sute și de mii de ori,
noi ne-am iubit în câmpul cu bujori;
acolo întâi ne-am îmbătat
de-ambrozie și nectarul parfumat.

O, cât de mult am contemplat
Yon-ul tău, îmbujorat,
și părul de pe munte, mătăsos
și corpul tău de vis - mărinimos.

Și vulva ta aprinsă - un aprins bujor,
ce-și deschidea petalele de dor;
între bujorii roșii de câmpie
părea un lotus cu petale - o mie.


Efluvii am stârnit naturii,
când toți bujorii îți atinse nurii
și freamăt au pornit, natura toată
părea de dragoste îmbătată.

Se prinse-n horă, ca un vârtej în cer
și chipul tău lucind, un giuvaier,
și erotismul tău - cu forța lui divină,
ne-a înălțat pe-o rază de lumină.

Și am urcat la cer, mai sus, avid,
spre al Mandalei mare Vid,
când lingam-ul ți-a atins yon-ul
am trezit în cer tot Panteonul.

S-au iubit și zeii din Olimp,
întineriți în veșnicul lor timp;
a răsunat în toată galaxia
de dragoste cum cântă simfonia.

Ce elixir de soare și de lună
și-atâtor aștri-n horă, împreună;
erai numai văpăi, petale înmiite
se desfăceau de eros împlinite.

Iar dansul tău în câmpul cu bujori
mi-a însetat privirea de fiori
am băut plăcerea, elixirul vieții,
și roua din bujorii dimineții.

Ca tantricii în ritualul lor
noi ne-am iubit în câmpul cu bujor
și îmbătați de-acel poem sublim
am murit, ca veșnic să trăim.