Cai morți pe-o câmpie


"Eu, tu, ei,
Și așa mai departe
Mă umplu și mă umpleți
De un sentiment destul de asemănător
Cu ce unii ar numi
Scârba pură,
Asta în momentul în care
Văd, prea evident, falsul
Care înconjoară viața,
E viața
Și de ce?
Punct, suspensie, contrapunct:
Metal în muzică,
Alcool în vene,
Somn obosit
Și vârstă netrăită
Sau prea trăită
Sau deja murită?!
N-am să-mi fiu mai simpatic
Nici azi, nici mâine, nici cândva,
Așa cum niciodată
Nu voi reuși a mă înțelege -
În primul rând
Și mai apoi,
A vă înțelege, oameni buni, ...
Plâng tăcut, fără lacrimi
Văzând tristețea care mă-nconjoară
Acum, ca și ieri, ca și mâine...
Plâng, cum trebuia să plâng
De la-nceput,
De dinainte de-a mă naște
Văzând nelocul ce-l am
Într-o lume nebună,
Mai nebună ca mine,
Mai nebună decât nebunia mea nebună...
Înconjurat de senzații,
De imagini, de oameni,
Oameni pe care într-o altă lume,
Într-o altă viață, cumva, cândva
Poate i-aș putea iubi;
Mă simt cum sunt,
Cum am fost, voi fi ce-am fost
Solitar în Spațiu,
Neștiind unde sunt
Și de ce.
Ochii-mi dorm
Dar nu de somn,
Așa cum sufletul nu-mi doarme
Și casa cu amintiri
Se umple
Cu fantome
Moarte sau inexistente,
Iluzii sau (i)realități
Mai reale
Ca fantasmele
Care-mi populează
Lumea-mi
Dintotdeauna...
Așa că stau
Expectativ, în expectativă
Așteptând neîntâmplabilul,
Și-ar plânge ochii
De-ar avea ce, și de ce...
Uitați-mă, vă rog,
Așa cum m-am uitat
Nu mă regăsiți
Așa cum m-am regăsit;
Reinventați-mă, și atunci poate
Șuvoiul va curge,
Izvorul va reînvia,
Lacrimi vor cădea
Pe pământul sterp (poate)
Dar fără regret...
Tăceți.
Muzica să cadă
În șoapte și cascade
Și fi-va pace poate
Și pentru mine, cândva, cumva...
Nu știu, nu vreau
Nu vreau să știu, nu știu să vreau,
Nu știu ce vreau -
La ce bun?
Miresme din alte lumi
M-agață (disperate)
Și continui să plâng
În șoapte de lacrimi
În tăceri murinde
Prevestind sfârșitul.
Tăcerea coboară
În zgomot și totul
Se disipează.
Mi-am imaginat acum,
Pe neașteptate, șocat, șocant,
Cai morți pe-o câmpie
Și intrigat mă-ntreb
Unde sunt
Și același "de ce"
Îmi stăruie-n minte
Și totul tace
În zgomot și imagini,
În sunet și nimic,
Giulgiul ba se lasă, ba mă ucide
Încetul cu încetul
Și nu mai sunt ce-am fost
De fost-am vreodată;
Și mor viu, mai mort,
Mai viu decât mort,
Scriind nimicul,
Tăcând tăcerea
În zgomotul inutil
Al umanității.
Cai morți zac
Putrezind pe-o câmpie
Lipsită de frigul din mine.
Și eu nu știu nimic
Cum n-am știut vreodată
Dar exist
Pentru voi."

EtienneNoir, 1 Ianuarie 2008 (06:06am)