Azi mă gândeam la mâinile tale…
Știi, atunci când nu mă lași, când nu vrei să ajung la tine
și te-ascunzi după zâmbetul acela amar
dureros de matur,
Tot ce-mi rămâne sunt… mâinile tale
Ființa ta întreaga coboară
Iar ele tăcute, cuminți,
Se lasă iubite
De ce râzi? Știi, dacă-ntr-o zi aș muri
Trupul mi l-aș încredința mâinilor tale…
Te grăbești? a, cineva te așteaptă
dar asta nu are nici o importanță acum
uite… astăzi mă simt frumoasă
mă simt frumoasă și asta-mi dă un curaj nebun
vreau să uit ironia amară a zâmbetului tău

Știi, cât de copilă mă făceai să mă simt
În după-amiezile când veneam la tine-alergând,
Cu ghiozdanul plin de cărți
Și genunchii ascunși sub fusta de școlăriță
Părul meu castaniu strâns în cozi răzvrătindu-se

Da, știu că ești așteptat, mi-ai mai spus,
Dar astăzi n-am să te las,
Nu, azi vom merge să ne plimbăm chiar pe podul Carol
și-acolo o să-ți spun povestea fiecărei statui, a fiecărei pietre
și, cine știe, poate o să vorbim despre Kafka…
Iar când felinarele or să se-aprindă unul câte unul pe străzi
și Palatul va fi luminat
am să te duc pe strada Nerudova,
în mica ceainărie a unei cehoaice
pe nume Antonia
O să-ți placă acolo
miroase înnebunitor a vanilie, a scorțișoară și nuci
Noi o să bem ceai de iasomie cu turtă dulce,
și-o să încercăm tot felul de arome exotice
iar eu am să-ți arăt cele mai frumoase tablouri cu fluturi
și muzica o să picure-ncet, abia auzit…
Hai, vino, dă-mi mâna…
În seara asta sunt cea mai bogată fată din lume
cu mâinile tale ascultătoare în mâinile mele