Ne întâlnim din an în an
Cu preacinstitul Anton Pann
Ce trage fesul peste noi
Ca peste turme – când vin ploi.
Când nu vom fi – nu vom zări
Nici drum de noapte și de zi
Pe care tot mai mergem – dar
Ieșim dintr-un Abecedar
Al lui Antim cu „Didahii”
Și georgianul dintre vii
Care pe deal se pârguiesc
Și-n scaun tot mitropolesc...

Din an în an, din bani în bani,
Să mai trăim... contemporani...
Că nu e alta – de trăit –
Decât un fel de om cinstit
Și-o naștere, a doua-n cer,
Peste născutul efemer...
Acolo unde-i cuib cu pui...
Să mai trăim în proza lui,
A Boului de piatră... deci...
A fost un secol XX...

Înaintând în labirint,
Unde de mult mă simt, te simt,
Să-o luăm, adesea, de la cap...
În el, mai multe ne încap:
Când am plecat, când am sosit?
Ne paște zilnic un sfârșit...
Un scrib balcanic, secular
O lună legănată-n par,
Tăciuni aprinși, enibahar,
Sticle de lampă, rom, pahar,
Moara lui Ghelci și căruțași,
Altar, trăsuri, nuntași, clăcași,
Zapcii, zugravi, zarafi, ocnași,
Fierari, rudari, țigani sadea,
Un lampadar, lulea, perdea,
Văcari, căprari, oieri și hoți,
Scufițe roșii, strănepoți
Și boschetari și idioți,
Dricarul ce îi vrea pe toți...
Și „Macul roșu”, „Trei mustăți”,
Un casier ce face plăți...

Ogrăzi de meri, de pruni, de peri,
Bărbați în pomi... mai jos... muieri,
Sutane sfinte, lumânări,
Icoane-n ceruri, închinări,
Copii pierduți, case de bal,
Sifonerii, pescari, spital,
Margini de sat... și de oraș –
La mijloc: Bobul ucigaș,
Un arhivar, un pompier,
O farmacie pe sub cer,
În aer liber – așadar –
La seminar: un calendar...
Și ceară-n preot, în amvon
Și domnișoare-n pension...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele – se scufundă Þara
Și-o scoatem noi, cu o găleată
Și-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...

Fântâni cu apa ca vioara,
În ele se scufundă țara...
Și-o scoatem noi, cu o găleată –
Și-o dăm, pe jgheab, la lumea toată...