Plânge glota țipetele omenirii...
Ursuze lacrimi se usucă-n vânt.
Privind atâtea ceruri azurii,
Refuză să se nască din pământ.

Ei știu că trebuie să-ndure
Infernul ce li s-a-oferit
Și c-o infirmă absentare,
Nu iși dau seama ce omit.

În suflet, rană peste rană,
Culoarea lor a-coperit.
Și fața lor angelicană
Pe toți parcă i-a ocolit.

Cu masca ce-o poartă ei pe față
Încearcă să provoace noi coșmaruri.
Căci numai ei pe lume nu au viață
Și-acum lărgesc acele multe goluri.

Când îngerii căzându-le-n cazane,
Încercând zadarnic să-i salveze,
Plângând cu foc de talismane.
Rămâne numai Domnul să-i vegheze.