de trei ori mi-a cântat norocul dar niciodată pe înțelesul altora
și astfel tot ce au pierdut ei au pierdut prin mine
tragic să fiu martorul celor care cred în iluzia că strigându-mă
s-ar putea măcar să le spun ce anume trebuia să se petreacă
și tragic să duc în necunoscut nu atât un cântec irecuperabil
cât imensa povară a tăcerii care l-a izgonit

nopți de iubire în care umblai desculță pe cer
mai răscolind nisipurile din stele orbindu-i pe toți
toate le vei fi uitat – sau pentru că asemeni doar zeilor favoare
cândva li se făcu mă ajunse blestemul cât încă vedeam
hăuri de lumină se mai cutremurau într-o parte a cerului
de unde căzuseră îngeri
însuși cântecul care altădată misterios aștepta în lăuntru-mi
aleargă să te întâmpine
iar tu în cine știe ce lume sau chiar aproape de mine
dar acum străină
plutești indiferentă