cum vântul cu norii brăzdează seninul,
cum barca strivește a lacului față,
așa mi-e privirea sluțită de chinuri,
ca zarea tăcută, ascunsă sub ceață.

și numai când glasu-ți se-aude șoptit
se năruie umbre și-apar curcubeie
e semn că se-ntoarce atot ce-am dorit
și-n ochi, chipu-ți drag se așează să steie.

apoi chiar și zarea se-ntoarce din ceață,
privirea își scutură asprele chinuri,
doar barca strivește a lacului față,
iar vântul ia norii și-ntoarce seninul.