Cu drumurile lumii în spinare


chemați iarăși
la o târzie joacă,
din zare în zare,
ne întoarcem acasă
pe la toacă
cu drumurile lumii
în spinare.
în curtea cu orătănii
din vechiul meu desen
în crete colorate,
ne întindem oasele străvezii
sub rufele albe, curate
puse la uscat
de-atunci
de când eram cu toții încă vii.
vechea noastră casă,
băbuță știrbă
cu obrajii zbârciți
călătorește tăcută
cu mâinile-n poale
pe un nor cu chip curat
desenat de-un alt copil al ei
de tot însingurat.
și ne prindem iarăși în joc,
copilărește.
și visăm jucând,
și jucăm visând,
destrăind, desmurind
ținându-ne de mână,
la intrarea
în sorbul beznei de lumină.