Se ivea doar urma suflului greu
cât un veac năruit.
Petalele crinilor albi
se scuturau amintind de nopți înstelate.
Le aduna din priviri
împletindu-le-n ramă căruntă
când o singură stea
s-a ascuns tremurând lângă el.

Pe muchia celui mai aspru destin
a pășit atingând cărările cerului
c-un deget pe-un capăt
iar altul pe-albastru,
și alb s-a făcut sacrificiul lui Digit.

Acolo, undeva, peste stele,
de mână cu ultimul vis
își deapănă somnul
fără de drum, sau gând,
visător prin gol de alb...