Omul vostru este o eroare, un tont.
S-ar rătăci cu vârful creionului pe hartă.
Pică din lună de câtre ori îi rostești numele,
Se îndreaptă spre tine și te privește buimac;
Are o față de zebră cu dungi intersectate.
"vrei să-i spui ceva? nu? bine!"
Și gâștele ar aseleniza înaintea lui.

Uite-l cum șade în casa în care
Pereții își deschid ferestre cu aer fiscal;
Se învârtește fericit în jurul cozii
Și notează în agendă tot ce-a uitat.
Nu foreză cefe.
Nu discută noutățile zilei sarcastic.

În deșertul acesta oazele înșurubate în orbite sunt limpezi.
Ridică din cobilița sprâncenelor
Fără să verse o lacrimă, dar
Ceva se scufundă în creștetul său
Ca un meteorit în siberii.

Orele încep și apa trece să piardă știuci.
Plăpumărese cu ochii lipiți își arată colții aței din ac
Iar pielea încinsă devine intangibilă.


Rătăcește prin sine cu pași amniotici
Ocolind renunțările și zidurile disprețului.
Ca și când ar spune:

-Bine îți șade să te scălâmbi dimineața la fulger
Ca o căpiță cu fân pe un dâmb asaltat de pifani
Unde și iarba se bâțâie de frica trupeților,
Să zaci cu burta pe dicționar
Cu o mână în focul altora după castane
Și intestinele să-ți silabisească inaudibil?

Lăsați-l la vatră dacă nu recunoaște
Cu degetele prinse între filele cărții
Tot adevărul.

Cine are nevoie de el?