Beția-și cheamă clienții-n terasă,
Cu kenturi în colțul gurii rânjite,
Cu blonde în vicii și fum despletite,
O viață, de viață nu-ți pasă.

Pe mese dansează sute trântite,
Din lefuri mai mici sau mita mai grasă,
În triluri pe gâturi votca e trasă,
Ca mierea de-albine din roze-nflorite.

Lipită, de omul pierdut, pare blândă,
Mascată în fumul orgiei demente,
Beția, boala drăcească, flămândă,

Ce lasă ființe mereu corigente,
Cu mâna întinsă, milos, tremurândă,
Spre Bachus, distrat, ce așteaptă să-i vândă.