ți-am zis cândva că nu mai pot să scriu
uite, katy zice că nu-s bună de nimic
într-o zi o să uit pur și simplu să mai trăiesc și
să simt
să mă cuprind în tine ca-ntr-un cuib
de la care aștept mântuirea
să uit că există ceva înainte de tine sau după

am simțit de-atâtea ori cum dragostea ne scapă printre degete
știi, așa cum descoperi cu durere că nisipul din clepsidră se pierde încetișor
și că tot ce voiai să fii se termină undeva la un capăt pe care nu-l vei mai ajunge niciodată
eu acum merg numai cu pumnii strânși
fără să știu dacă tristețea mă aduce lângă tine
sau fericirea că te am totuși
după fiecare ceartă mai aproape

și nici nu mai știu să iubesc
adesea cuvintele îmi zboară de pe buze fără să le cred
și fără să vreau să le rostesc
nu, eu nu mai știu să iubesc
așa că fă-mi cadou un abecedar
să învăț pe tine toate trăirile pe care mi le-am negat
și toate atingerile
știi, uneori tristețea ține loc de amnezie