O tristețe insuportabilă trecea prin noi,
ori de câte ori
ne priveam cu luciditate,
ochi în ochi,
ferindu-ne privirile.
Sirenele ambulanțelor
spărgeau noaptea urbană.
De frică,
nimeni nu oprea lumina artificială.
Îți aruncam în față cuvinte
și tăceri încrucișate.
Păsări de pradă călcau aerul;
îmi era pieptul umflat
de expirația rece a întunericului,
care îmi năvălea pe gură.
Ne ascundeam de ciocurile ascuțite,
de ghearele curbate,
însângerate,
acoperindu-ne, unul altuia
sfâșietoarea neputință
cu pleoape
insuficiente.