Își întoarce clepsidra un ochi umflat de curent spre cerul ce se învârte-n cerc,
Aleargă în pătrate cu colțuri tăioase și se joacă cu nori din care curge scrum de ploi
Tabloul se înclină unor zei cu nume greu de pronunțat în fum de candelă ce arde ușor
Ca un memento al unor timpuri demult apuse, dureros de simple, triste de atâta smerenie,
Pline de avataruri ale speranțelor noastre pe care le aninăm în uitare
La radio, cântă o melodie cu iz latino și cafeaua dă în foc după o tradiție străbună
Se întoarce curcubeul cu cinci grade mai spre est...noi privim spre vest și ni se pare frig
Copacul ce bate ușor în geam privește șemineul cu ochi străin și se-ndoaie sub poveri de umbre
Umbre de nori ce schițează fantasme văzute undeva, cândva într-un colț de lume, într-un colț de vreme
Ochii noștri sunt roșii de vânt, căci am stat să privim prea fix și îndelung trenul de ora cinci
În mâini ne cresc aripi și din genele grele răsar priviri ce ne înțeapă și ne dor și ne însângerează
Începe să tune și să plouă și se curăță văzduhul de imagini, de alb, de albastru și totul e gri
Și în monotonie ne cufundăm și ternul ne mângâie și dintr-o dată respirația se întețește
Inima își amintește să bată cu ritm tahicardic, fără palpitații...repede și bine
Ne privim și ne vedem...ne gândim și zâmbim...auzim și-ascultăm
Ce plăcut e să iubești într-o zi cu furtună și cer de mătase gri
Ce plăcut e să iubești pentru a simți cum e să fii iubit...
Ce plăcut e să fii un porumbel în mâini calde ce te cuprind ușor
Să plouă peste lume...să tune în noi...să tune peste praful ce se risipește în vântul încețoșat
Să plouă și să fulgere...să se spele soarele și peste noi să curgă lumină...
Să fim uzi de iubire și sufocați de lumină...să ne ardă luna cu răceala ei prea albă
Și să plouă...și să iubim...să tune...și să fim iubiți...să curgă soarele...și să fim veșnici treji...să plouă...să plouă...