când mi-am amintit că s-a ofilit până și verdele din goblenurile bunicii
mi-am luat nasturii creioanele colorate nisipul și am plecat să caut florăria
îmi bătea soarele apusului drept în ochi m-am trezit cu o ușă în brațe
credeam că am ajuns deși era prea devreme prea ușor prea naiv
(mereu rătăceam drumul ,nu știam să număr invers)
înăuntru oamenii în frac acaparaseră mesele și m-au privit sfidător când le-am scârțâit podeaua
unii mi-au oferit țigări dar și-au retras repede gândurile
probabil și-au amintit că e interzis să murdărești copiii că hainele și degetele lor se spală cel mai greu
alții au vrut să-mi explice regulile expiratului corect în fața imensului copac gonflabil din centru
dar eu nu știam să mă joc și i-am rugat să-mi spună o poveste cu niște pitici
fără Albă-ca-Zăpada doar cu pitici și cu mama lor cu o soartă vitregă și cu un prinț paralizat
deodată fețele lor au devenit osoase spatele le-a crescut în scaune găurile de pe umeri s-au adâncit
le-au încăput acolo soția câinele acțiunile de la bursă și eșecurile cotidiene
mi-au spus că nu le plac poveștile că miros a iarnă în jurul bradului
apoi nu știu ce s-a întâmplat voiam să-i întreb de albine și flori
dar ațintiseră asupra mea priviri de moluscă și rânjet de bețiv
m-am speriat recunosc am văzut că erau desculți și că aveau un fel straniu de a valsa cu degetele
brusc de sub mesele de fier au ieșit niște țipete inegale ei îngânau un cântec de leagăn
mă așteptam să-i strige tată pe oamenii în frac dar s-au îmbulzit în mine
de aici nu se mai vedea soarele m-am speriat iarăși am dus mâna la buzunar nisipul era acolo
am lăsat gândurile să alunece pe podea mi-au atras atenția că fac prea mult zgomot
i-am tras de mânecă să-mi arate nordul
nu știau să citească se făcea din ce în ce mai întuneric
numai zarurile pe care le rodeau rămâneau albe
era un miros greu care-mi împingea privirea spre geam
am ieșit pe acoperiș
aici se construiau ziduri de apărare mă mulțumeam că mă aflam iarăși sub cer
se mai auzeau încă oamenii în frac jucând table și pocnindu-și viața între zaruri
nu mai era lumină când mi-am dat seama că nu găsisem nici florăria nici grădina bunicii și nici măcar o mare să-i las nisipul acesta
ce repede se schimbă locurile și oamenii mi-am zis
până să apuci să te legi la șireturi și să o iei la fugă
se face noapte