cu ochi de clown peste marginea farfuriei de ciorbă
nișa de suflet risiptă în abur
își încălzea degetele pline de mămăligă

mestecai încet verdele din pătrunjel
boabele de piper te puneau pe gânduri

nimic nu e important când nu mai are culoare
când lumina s-a retras din sâmbure
țin ochii deschiși până orbesc de la
praful de drum

tu
visator revoltat pe numărul prea mic de
lăcrămioare din oraș
ne-ai urlat printre gânduri despre libertate
și ordine absolută

noaptea trebuie să mâncăm toate culorile
pictura vine din oase or deloc
strigai în colțuri de stradă celor cu brațele goale

te-ai aruncat sub roțile absurdului care te-a dat
cu capul de cer
mereu și mereu
în orașul năpădit de uscăciunea tăcerii