Nebun:
un nume scos din formă,
născut cu tentă vinovată
rămasu-mi-a sărac
în slăvi îndoliat.

Speranța Vieții plânge peste
copilării în noapte albă;
curând osanale-arucând
ca legea minții să se uite,
plecată în fața aparenței mele.
Menirea Vieții cerșind moarte,
îți scriu ceva dezordonat
c-o frică negustată încă.

Îți scriu cu sângele ființei
raportul ignoranței mele.
Mi-ar fi de-ajuns cenușa lumii
să dreg o crimă de legat,
un om cu forme de cuvânt
din somn să-l scot înaripat.
„Credința” nu se va opune
în drumul degetelor sale;
iar tu, din miezul tău pierdut
vei reuși să-nvii Pământul.