Am crezut în tine câmpie arsă de soare

spre seară
ca un vagabond într-o flanelă roșie
ocolind satele
înainte și-napoi sărind peste Timiș
izbindu-te la tot pasul
de stâlpii de înaltă tensiune
sau de tractoare și pluguri.

Am crezut în tine cu o dragoste teribilă

Citind ziarele la voia-ntâmplării
nebănuind că gustul epocii ar putea schimba
complet tradiția
neînțelegând că pentru tine destinul
nu e un abis chiar dacă deschide
o perspectivă asemănătoare
și că atâta timp cât se vor construi orașe
și fabrici, noile generații vor fi silite să înțeleagă
că prezentul nu-l va putea schimba nimeni.

Am crezut în tine

Ca un animal de povară mare și prost
cu ochii blânzi ai linsului de sare
buimăcit că nu mai există distanțe
între satele noastre depărtarea părând a fi
o încăpere pustie până-n albăstrime.



Puțini sunt cei ce se gândesc la copilărie
pe o distanță mai mare călătorind cu trenul

în timp ce aria sacadată a osiilor
despică aerul cu nesaț

O casă ca o femeie în ploaie cu trupul fosforescent
și pragul proaspăt lustruit de soarele
care încă apune,

porcul din avlie
ca un clown printre gâște și rațe tolănit în mocirlă,

respirația tatei ținând locul unei neliniști,

covorul de piatră din jurul fântânii
cumpăna cu voce de cucuvea,

îți deschid larg pupilele

în timp ce vântul fură noaptea de sub podurile feroviare
și trenul trece ca o mireasă încercând să evadeze
din albia întunecată a traverselor

alungându-se
între culoarea verde a arborilor
și toamna lichidă a norilor îndepărtați.



Umbrele copacilor peste câmpia verde-cenușie,
caii lui Franz Marc cu spinările albastre prin ierburi
și mărul roșu din capătul grădinii
- aspirând la gloria unei băltoace.
Din toate direcțiile vântul înclinând iarba printre pietre.
Un șoarece aleargă într-o pisică printre bârne și fluturi galbeni.
Un bărbat fumează și scuipă pe niște scânduri de brad
împotriva muștelor și-ncolo-ncoace peste apă.
Ceva mai încolo sub brazii negri, un car ne umple de umbră
și aer crud.
Buturuga putredă dă sfaturi unei bătrâne vrăjitoare.
Printre trestii broaștele fac trafic de râie.
De aici de unde stau eu se vede cerul
rău de tot.



E vremea ca un țăran palid
care se întoarce de la cosit
și seara izbucnește din coasa lui
El trece printr-o podgorie
de unde vede ușa bisericii
deschizându-se
și părintele în hainele vechi
întinzând brațele unei văduve durdulii;
își vede casa
și copiii
jucându-se în praful roșu
al ogrăzii.
Când ajunge acasă
ia o foaie de hârtie
și scrie dragă nevastă
și nu mai știu ce mai scrie
pentru că trebuie
să dea de mâncare
la vaci și la porci
și să facă așternutul
țâncilor, năzdrăvanilor săi țânci...

***

M-am gândit că la țară
sărbătorile și tradiția
sunt cu mult mai puternice
(Ruga sau Kirwei-ul nemțesc
din Banat) și-ncordat
în atmosfera
mai mult decât apăsătoare
a unui astfel de eveniment
mi-am făcut praf stomacul
cu carne de miel și cu bere
în costumul meu cel mai bun
răsucindu-mă ca o cârtiță
dacă tot am fost nevoit să joc
neadmițând nici o privire jignitoare
la adresa pletelor mele
praful ne acoperea la toți
veșmintele
dar ramoliții inutili pe margini
îndurau asta
în timp ce, repet, în vârtejuri deasupra
praful năclăia coafurile cele mai elegante.


***


Trece urâtul prin iarba de coasă
și o bună bucată de vreme
vacile

ca niște oameni liberi,

crăcănate și calme-n
seninătatea izlazurilor

și eu mă simt de-al lor

printre bălării
vorbind cu harbujii din lanul de porumb

și în timp ce-mi dezmorțesc mădularele
și ochii

alergând ca valurile
prin lanuri lungi de vorbe

ca o pisică neagră

trece pe sub mine
un pod
amenințat de alge

stârnindu-mi dorințele

cu chicoteala
unei păsări de apă.


***


De câteva ceasuri prin oraș
iubito ce singur
înfășor firele de sânge ale unei priveliști
pe după înfrângeri
se întunecă
lumina ce galbenă
se târăște pe ziduri printre crăpături
înghițind materia
și-n plin centru se decolorează
în blândețea vitrinelor
cu replici între galben și galbin
peste care năvălește
orizontală cheală grizonată
strada
în fond asta nu are nimic cu noi
prin odăi părul tău
ca o cuvertură uzată
ți se prăvale pe umerii de un
covârșitor respect
și eu spun
ah, corbii părului tău
iubito, ca un nud
par să învolbure totul
cu muzică lentă
clavirul spune o anecdotă
paharele și prunele de plastic
pe masă
calmează tăcerea
nu plânge nu plânge ce naiba
e prima dimineață de șapte a anului.