Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea copiii cum cresc,
De n-ar dispare, cărunt,
Câte-un părinte-n mormânt.

Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea cum se albesc,
La rând, fire din părul meu,
Ce se-nmulțesc in timp mereu.

Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea ce înalți cresc
Micuții pomi ce i-am plantat,
Când gust din rodul lor bogat.

Nu aș simți că-mbătrânesc,
Dar toate brusc îmi amintesc
De tata, de bunicul meu -
Mă rog, să-i ierte Dumnezeu.

*

Astfel tata îmi vorbise
Vârsta-treia când atinse,
Iar acum, lângă-i mormânt,
Mi-amintesc de-al său cuvânt.