Poezia mea e-un cântec între ape.
În barca de patimi,
cu note de lacrimi,
cu scântei de cer și cu-acele
luciri stranii din stele
îmi cânt serenada mea tristă.
Vezi, rândul meu e-o batistă
fluturată-ntr-o gară
de vânturi și-amară
durere de ceară;
un semn de-adio al tristeții
pentru trenul vieții.

Poezia mea – plânsul meu,
lacrimi din lutul lui Dumnezeu,
strop din ochiul meu miop,
glasul unui suflet șchiop,
manifest al minții fără scop.
Vezi, rândul meu
e-o poveste fără sfârșit,
un vis neîmplinit
al unui orb ce și-a pierdut credința.
Nu sunt poet. Îmi cânt doar suferința.