Tu, de-a dreptul divină,
Ascultând cum te scriu,
Ridicând din sprâncene
Ca și cum te-aș durea.

Eu, doar o parte de vină
Purtată din timp și târziu,
Sfârșindu-mi tăcerea alene
Peticită cu umbre de nea.

Eu, de-a stângul incult,
Șezând netăcut pe trotuar
Mă rup dureros de cuvânt
Și te-ndemn să surâzi colorat.

Acum încă te mai ascult
Și mă rog să-mi rămână măcar
Glasul tău când mă ceartă mărunt,
Trupul tău de sărutu-mi pătat.