Apele au spălat malul, nisipul trecut în norii cei mai
groși- o zare de stâncă, o umedă ațipire de care țin toate
de jos până sus- mările-s articulate altundeva într-o altă
ordine, cu râtul către plajă și palma deschisă sub fronda
corăbiilor.
Toate-s un caz pierdut, o numărătoare stricată care nu
mai înșiră în gardul de fire mărgeluțele roșcate, toamna
pe care au mușcat-o într-o zi- parcă pe vremuri era 15.
15 septembrie.

Toată lumea aține în vârful piciorului rotițe, frânghii,
țipete înguste de păsări surpate- o înnoptare verde la
zidul peste care cortinele de sudoare își lasă umbra
incandescentă; clești mânați pe cusături, fierul forjat
și o trusă de scule pentru avionul lui Mel;
pumnul ei o să strângă întâiul nor de zahăr, o pasăre ca o
seară de pupură.

Aici cresc toate așteptările, monitorul zadelor dedesubt
pe coastă. O apă dulce, a sufletului, o așchie smulsă din
pământ- în inimă se rotesc, vii, mori intrinseci de ramuri
risipite și bolovani rezemați greoi, bușteni diguiți până
la ultima cruce întoarsă.
- Melli n-are să deschidă aripile risipind ceața, luntrea
măruntă a soarelui- o emoție ținută strâns în vene;
creștetul ei aplecat peste pământ.

Orizontul devenit un cocktail vechi- o miză strânsă în
pulpele ei, cu mâna așezată pe ceas.