Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte
Când ai plecat pe drumul ce-i fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa o să-mi rămâi.

Mi-ai fost viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un nume, un ecou,
Indemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate, un erou.

Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-apururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe terra, apoi când se vor duce
O vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.

Învățătura-ți sacră, ce-i sevă roditoare,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, să fim între popoare
Un nume de legendă. Eroi au fort și sunt.

Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și aste-as prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire, acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți sacru, mereu o să mă închin.

Corneliu 27.07.2008