Dintr-o scumpă nimereală
M-am împiedicat de pragul
Unui vechi, rigid tabu
Și l-am rupt cu îndrăzneală.
S-au întors atunci lumina,
Zâmbetul sfios, uimirea
Pe-un obraz de pergament.

Nu-mi mai amintesc culoarea
Ce-ai lăsat să ardă-n jur.
Orb eram, iar zelul șoaptei,
Nefirescul nemișcării
Mi-au lăsat fierbinte clipa.
Ei îi cânt; pe ea o ceartă
Geamătul dorinței mele.
Ei îi mulțumesc, regretul
C-a pierit și s-a-ncrustat
Într-un rid de fericire
Se topește-n iarba asta
Izbucnită-n jurul meu.