Lăsați-mă să-mi caut un loc
unde să-mi pot dormi veșnicul vis,
să alerg printre valuri de timp,
să-mi joc ultimul dans nocturn
în pustiul anotimp.

Lăsați-mă să fug de plictisul obscen
ce mă izbește zilnic în ochi,
de pietrele ce bat zilnic toaca
în pieptul vostru rece.
Nu vreau să văd cum timpul trece
prin sufletele voastre
ca vântul prin troiene.
Atât mai cer: îngropați-mă
acolo, în pământul mut, și-apoi
lăsați-mă... lăsați-mă.