Eu m-am născut din noaptea albită de zăpezi
mai târâi după mine bucăți de întuneric
mă spăl în primăvară în albul din livezi
și mă așez, aievea, într-un prezent himeric.

Mă mai desprind, tăcută, din umbrele ce cresc
sunt cerșetor de vise întors cu palma goală
și-mi fac altar din toamnă unde să te iubesc
când îngerii se lasă din zbor, la mine-n poală.

Știu, licuriciul nopții e vierme peste zi
iar vara când apune se scutură de fluturi
de-aceea caut țărmul unde să pot iubi
și-n asfințit de lume, la fel ca la-nceputuri.

Când în oglinzi de ceruri doi îngeri se sărută
eu mă privesc în tine ca-ntr-o oglindă mută.