poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 12304 .



Lunaticii. Semnul Șarpelui
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihail__Galatanu ]

2008-07-16  |     |  Înscris în bibliotecă de Radu Herinean



Motto:

“Þin’te bine, stăpîne,

C-am să te duc s-atingi

Soarele cu picioarele

Luna cu mîna”

- din folclorul românesc -





Ei pășesc pe lună

mergînd întorși/cu capul în jos

încît își faca răni adînci

lovindu-se de munți pămînteni

Își trec mîinile pe fețe

ca prin ape transparente, iluzorii

ca-n vis își întind

picioare de paianjen în ape lunare

chipul lor e privit prin ceață

ca prin geosinclinale de ceață

ca prin nori de albeață

ca prin gogoașa unui vierme de mătasă

ce își spun nu se aude

doar mișcarea calmă a maxilarului

insinuiază sunete, articulații

între materie și materie

pe cuburi onirice scriu cifrele de la 1 la 6

1,2,3,4,5,6,

fiecare număr pe cîte o față

și le aruncă rîzînd prin

mînecile sperietoarelor din cîmpuri cu popușoi

chicotesc și rîsul nu răzbate

parcă stau în spatele unui geam pe care

se scurg ploi de echinocțiu

sărutul lor are gust

de zărzăre-n chisăliță

ei merg și țin într-un borcan

șarpele edenului conservat în formol

și-ntr-un pahar o proteză de înger

și arșicele negre, rotunjite la colțuri

de la un joc încă neinventat



se micșorează și cresc – pe sfert ori pe jumătate

după primul sau ultimul pătrar

ei țin ochii închiși, cu inima porto-franco

brațele perfect-înainte întinse, paralel cu tălpile

merg pe fuioare crăiești de mătrăgună

și rîd, rîd,

dezvelindu-și dinți divergenți, orbitori



*

Ei pășesc pe lună

mergînd întorși

cantr-o lentilă concavă dis-

-proporționați sînt subțiri ca un șir-fără-șir

ductili deșirați și limatici

aproape freatici undimensionali ca firul de păr

fețele li se alungesc devenind

singurul lor trup

mîinile filiforme cu palme imens lățite

apoi dispar în oglinzile parabolice ale focului

albi cu privirea

sumeasă-n pupile



*

Ei intră și ies prin oglinzi

trîntind uși metafizice

parcă sînt din sticlă incolori transparenți

întind mîinile și mîinile lor trec prin lucruri

le străbat fără vătămare apoi

lucrurile îi traversează într-o imponderabilitate interioară - plasmatici –

prin ei se vede ca printr-o apă verzuie

dincolo

clătinată de roze eoliene

ca niște pelicule superficiale de molecule

pe buza paharelor.

Prin ei se vede – ca la radiografii –

echinocțiul de iarnă

mîinile cucutei clătinînd steaua

în somnul ospiciului

buza despicată a albiilor

iarba murdărită de vacsul cazon

petroleumul ierbilor negre ale subpămînturilor

congestia pulmonară a puberilor tuberculoși

semiluna cosind cîmpul învinețit al nopții

ei sînt ca stînjeneii pîlcuind

pubisul mireselor moarte

ca podurile peste eufraturi atmosferice

în vacuum



rețele de alveole aeriene

sparte-n cristalele de heroină ale zăpezii



Oglinzile au o mișcare de rotație – imperceptibilă -

în jurul propriei axe

Prin oglinzi cad ploi

horizontale cu plumb

în alveolele bolnavilor de saturnism



Oglinzile – de Veneția, de Lueția, de Poeția

Sînt monumente funerare

în care ei își îngroapă spectrul.



Nașterea lor este din oglinzi, nicidecum

Prin femei

Trăiesc în triburi de raze paralele

și echidistante.

Ei sînt luetici – cu totul luetici –

aluetici aluetici

“alouette alouette

je te plumerais”



Mercurul este hrana lor principală

iar beția- de fosfor. Femeile lor

sînt fotonii cu care se împreunează

efemeridic. Semn al însoțirii lor,

pe buze – alouette, gentille alouette

le apare un lizereu saturnian

ca un șarpe cenușiu, metalic.



În festinurile lor, cu un ritual macabru

îl prăjesc pe piticul cinabru.

(Je te plumerais le bec, je te plumerais la tete.)



Sînt nebuni după hidrargirum

și își dăruiesc lămpi cu cuarț drept flori

într-un cîmp de ultra-violete.

Aluete, aluete...



Aerul lor este mercuric, respiră

Prin amorse fulminat de mercur

Barbarii bahici cultivă beția de fosfor.



Femeile lor sînt fotonii, efemeride.

Semn al însoțirii lor, pe buze

Le apare un lizereu saturnian, semn de șarpe

cenușiu, metalic.







- Visage –

Rimbaud își atinge fața

și rostește distinct:”visage”.

Pound își pipăie chipul

și spune “face”.

Îmi duc mîna la față

și spun “față”.

Rimbaud, privind în oglindă,

își jupuie masca funerară/ de hidrargirum

își scoate masca și este altcineva.

Nu este Rimbaud, este El. C’est Lui.

(Miroir, Miroir).

Pound dezlipește de pe sticlă

fața lui inventată de altcineva

- ca o peliculă de prins muște/lipită

pe oglindă/dulce-libidinoasă

și nefiind Pound, este El. E Rimbaud. It’s Him. Îmi răzui fața ca o mască de var, ca un abțibild pe oglindă și, rămînînd fără față, capul meu devine de nerecunoscut. Nu mai sînt eu, sînt El. (Oglindă, oglindă).

Visage, face, Lui, Moi, Him.

Miroir. Oglindă.



*

am băut cucută

dintr-un cîmp de dor

doamne mă ajută

nu cumva să mor



și de-atunci bat toaca-n

lemn de mînăstire

mireasa-mi mînătarca

m-a ales drept mire



văd buciume negre

buciumînd din cer

iarna ca o zeghe

peste oi și-oier



oile-s a mele turme

grase de nori mișcători

drumul se mulge de urme

unde calc rămîn cocori



cenușie-i lunca

nunta-i neîncepută

și mă plînge junca

de-am băut cucută



și totul mi/s-a-nvăluit

într-un văl de snoavă/și de mit

zilei îi spun noapte

noapte/îi spun zi

sigur este poate

că nu sînt a fi



și mi se arată/într-un cîmp minat

despre-o vînătoare/fără de vînat

am băut cucută

doamne mă ajută!


publicat cu permisiunea autorului

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!