poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-16 | | Înscris în bibliotecă de Radu Herinean
Motto:
“Þin’te bine, stăpîne, C-am să te duc s-atingi Soarele cu picioarele Luna cu mîna” - din folclorul românesc - Ei pășesc pe lună mergînd întorși/cu capul în jos încît își faca răni adînci lovindu-se de munți pămînteni Își trec mîinile pe fețe ca prin ape transparente, iluzorii ca-n vis își întind picioare de paianjen în ape lunare chipul lor e privit prin ceață ca prin geosinclinale de ceață ca prin nori de albeață ca prin gogoașa unui vierme de mătasă ce își spun nu se aude doar mișcarea calmă a maxilarului insinuiază sunete, articulații între materie și materie pe cuburi onirice scriu cifrele de la 1 la 6 1,2,3,4,5,6, fiecare număr pe cîte o față și le aruncă rîzînd prin mînecile sperietoarelor din cîmpuri cu popușoi chicotesc și rîsul nu răzbate parcă stau în spatele unui geam pe care se scurg ploi de echinocțiu sărutul lor are gust de zărzăre-n chisăliță ei merg și țin într-un borcan șarpele edenului conservat în formol și-ntr-un pahar o proteză de înger și arșicele negre, rotunjite la colțuri de la un joc încă neinventat se micșorează și cresc – pe sfert ori pe jumătate după primul sau ultimul pătrar ei țin ochii închiși, cu inima porto-franco brațele perfect-înainte întinse, paralel cu tălpile merg pe fuioare crăiești de mătrăgună și rîd, rîd, dezvelindu-și dinți divergenți, orbitori * Ei pășesc pe lună mergînd întorși cantr-o lentilă concavă dis- -proporționați sînt subțiri ca un șir-fără-șir ductili deșirați și limatici aproape freatici undimensionali ca firul de păr fețele li se alungesc devenind singurul lor trup mîinile filiforme cu palme imens lățite apoi dispar în oglinzile parabolice ale focului albi cu privirea sumeasă-n pupile * Ei intră și ies prin oglinzi trîntind uși metafizice parcă sînt din sticlă incolori transparenți întind mîinile și mîinile lor trec prin lucruri le străbat fără vătămare apoi lucrurile îi traversează într-o imponderabilitate interioară - plasmatici – prin ei se vede ca printr-o apă verzuie dincolo clătinată de roze eoliene ca niște pelicule superficiale de molecule pe buza paharelor. Prin ei se vede – ca la radiografii – echinocțiul de iarnă mîinile cucutei clătinînd steaua în somnul ospiciului buza despicată a albiilor iarba murdărită de vacsul cazon petroleumul ierbilor negre ale subpămînturilor congestia pulmonară a puberilor tuberculoși semiluna cosind cîmpul învinețit al nopții ei sînt ca stînjeneii pîlcuind pubisul mireselor moarte ca podurile peste eufraturi atmosferice în vacuum rețele de alveole aeriene sparte-n cristalele de heroină ale zăpezii Oglinzile au o mișcare de rotație – imperceptibilă - în jurul propriei axe Prin oglinzi cad ploi horizontale cu plumb în alveolele bolnavilor de saturnism Oglinzile – de Veneția, de Lueția, de Poeția Sînt monumente funerare în care ei își îngroapă spectrul. Nașterea lor este din oglinzi, nicidecum Prin femei Trăiesc în triburi de raze paralele și echidistante. Ei sînt luetici – cu totul luetici – aluetici aluetici “alouette alouette je te plumerais” Mercurul este hrana lor principală iar beția- de fosfor. Femeile lor sînt fotonii cu care se împreunează efemeridic. Semn al însoțirii lor, pe buze – alouette, gentille alouette le apare un lizereu saturnian ca un șarpe cenușiu, metalic. În festinurile lor, cu un ritual macabru îl prăjesc pe piticul cinabru. (Je te plumerais le bec, je te plumerais la tete.) Sînt nebuni după hidrargirum și își dăruiesc lămpi cu cuarț drept flori într-un cîmp de ultra-violete. Aluete, aluete... Aerul lor este mercuric, respiră Prin amorse fulminat de mercur Barbarii bahici cultivă beția de fosfor. Femeile lor sînt fotonii, efemeride. Semn al însoțirii lor, pe buze Le apare un lizereu saturnian, semn de șarpe cenușiu, metalic. - Visage – Rimbaud își atinge fața și rostește distinct:”visage”. Pound își pipăie chipul și spune “face”. Îmi duc mîna la față și spun “față”. Rimbaud, privind în oglindă, își jupuie masca funerară/ de hidrargirum își scoate masca și este altcineva. Nu este Rimbaud, este El. C’est Lui. (Miroir, Miroir). Pound dezlipește de pe sticlă fața lui inventată de altcineva - ca o peliculă de prins muște/lipită pe oglindă/dulce-libidinoasă și nefiind Pound, este El. E Rimbaud. It’s Him. Îmi răzui fața ca o mască de var, ca un abțibild pe oglindă și, rămînînd fără față, capul meu devine de nerecunoscut. Nu mai sînt eu, sînt El. (Oglindă, oglindă). Visage, face, Lui, Moi, Him. Miroir. Oglindă. * am băut cucută dintr-un cîmp de dor doamne mă ajută nu cumva să mor și de-atunci bat toaca-n lemn de mînăstire mireasa-mi mînătarca m-a ales drept mire văd buciume negre buciumînd din cer iarna ca o zeghe peste oi și-oier oile-s a mele turme grase de nori mișcători drumul se mulge de urme unde calc rămîn cocori cenușie-i lunca nunta-i neîncepută și mă plînge junca de-am băut cucută și totul mi/s-a-nvăluit într-un văl de snoavă/și de mit zilei îi spun noapte noapte/îi spun zi sigur este poate că nu sînt a fi și mi se arată/într-un cîmp minat despre-o vînătoare/fără de vînat am băut cucută doamne mă ajută! publicat cu permisiunea autorului |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate