Mariei Banuș



am deschis ușa:
un soare blând aleargă cu plasa după fluturi;
scafandrul se-mpiedică
de pești zburători.

am deschis ușa:
un gard dintr-un gând șchiopătat
încercuiește orizontul


am deschis ușa:
de atâtea ori
sufletul lui
brăzdat de durere
a venir și-a plecat

am deschis ușa:
ruptură de țipat,
plesnitură de teamă,
salamandra
netulburată
trece prin foc.

am deschis ușa:
printr-o spirală de fum
văd
trecători;
la colțul străzii ,
mirată
umbra mea...



**peisaj metafizic**


dați-mi o haină,
să-acopăr
văgăunile sufletului!

o bluză înflorată-aș vrea-
țesută cu fire din sunete de nai,
să risipească furtuna
mâniei din inimă!

un batic cu trandafiri albi, înfloriți,
zborul gândurilor
să-l îndrept spre
Dumnezeu!

dă-mi o haină, Zosima!
să înăbuș
golul de spaimă
cu
libertatea iubirii.



**haine**



cu
vechile mele semne de întrebare
voi desena
pictograme
pe
ziduri.


de cealaltă parte
cineva-sunt sigură,
va descifra hieroglifele
osmozei
dintre
mine și marile răsărituri.
altfel va suna dangătul clopotelor,
altfel simți-voi alintul pădurii,
altfel lumina iubirii.


**spații noi**



"Am pierdut lungimea de undă-a pădurii"-
sunet de corn, ce trezește profeții,
"întâia, fragedă identitate,"
sfredelitorul foc diamantin din fețele triunghiulare ale destinului
"când eram frunze cutremurate,"
pur chihlimbar născut din lacrimi,
"și țipam cu țipătul rupt al nervurii"
clopote de tăcere să sparg cu răuflarea iubirii.



"Am pierdut unda de plângeri, de ape"-
trăiri juvenile din jocul de-a v-ați ascunselea.
"în paradoxul înstrăinării"
din turnul de fildeș, clădit pe deșarte grimase.
"în elemente mă-ntorc, li-s aproape,"
mă mângâie cerul și vântul și spumele mării.
"și totuși străină și surdă chemării,"
și totuși,
pe cealaltă parte a vieții... o întâmpin.


***Am pierdut lungimea de undă-a pădurii***