Iubitul meu
își îndeasă uneori buzunarele cu mine.

Nu-l întreb niciodată unde mergem și de ce mă ține așa,
strivită între țigări și brichetă.
Pescuiesc cu degetele de la picioare cele câteva monezi de care a și uitat –
îi mai întind eu câte una, când are nevoie,
de altfel, se mulțumește cu atât de puțin,
e de-ajuns să mă știe acolo și gata, îl și văd fericit.

Adevărul e că din buzunar prea multe nu pot vedea.
Din când în când, mă vizitează cinci degete pe care le recunosc ale lui.
Sunt drăguțe degetele iubitului meu: îmi aduc ciocolată, cafea,
o floare ruptă cine știe de unde,
nu mai departe de ieri mi-a adus o țară a nimănui
ca să fie a mea, cât mai stau pe acolo,
să-i pictez oameni și case și munți,
să-i scriu singură întreaga literatură, de la începuturi și până azi,
„Tu vrei de fapt
să mă ții toată viața aici.”
Nu-mi răspunde și nu-l mai stresez nici eu.

Îmi strecoară o foaie și un capăt ciunțit de creion. Parcă se scuză că deocamdată
n-are mai mult,
o netezesc pe genunchi și, cu creionul în gură, mă gândesc să încep prima poveste.
O legendă despre nașterea zeilor – deși tare aș vrea ca în țara mea să nu fie zei.
Între timp, m-am oprit cu tot cu vehiculul meu în carne și oase.
Vocea lui și parcă mai e cineva. Concentrată asupra scrisului,
mă prefac că nu aud întrebarea – „Și ea?” –
„Iubita mea are un plan grandios,
e ocupată pentru o vreme,
va scrie singură întreaga literatură a unei țări”.
Necunoscutul mormăie scurt a neîncredere.
El se preface că-și caută bricheta și-mi lasă în brațe o acadea.
Ce știu ei?

Þara mea suferă de o criză acută de subpopulație.
Scriu trei rânduri și s-a umplut de copii. Nu contează că, din grabă,
unora le lipsește un ochi,
altora gura,
altora cei șapte ani de acasă. Dar o veioză mi-ar fi de folos,
măcar pentru generațiile ce vor urma. I-aș cere una, dacă n-ar fi așa ocupat.
Plănuiesc chiar
să desfac pe furiș buzunarul,
să-mi înscenez o cădere demnă de al doilea Icar și să-i strig
că și mie mi-au ars aripile zeii lui,
și din ficatul meu se îndoapă o pasăre,
e târziu să mai credem doar în legendele altora,
inutil să pretindem că le trăim pe-ale noastre,
plănuiesc
să descos toate firele nevăzute care mă țin aici
și care de-o bucată de vreme se-nfruptă din mine.

......

Totuși e liniște în buzunarul iubitului meu.