Dimineața aceea de vară
curtea mării părăsite,
adunase ceață și umbre mincinoase .
Se făcea că dansau în jurul
meu, ca mai ’nainte stropii de
ploaie, nenumărate oglinzi în
care șerpuiau în minunate
dansuri trupuri tinere țigănci
propășite de pe aiurea .
Am privit cu interes jocul
halucinant al dansatoarelor
vreme de câteva clipe și deodată
se transformă totul în gardul
ud de ploaie sub fuioarele de
ceață din curtea liniștită a mării .
Alături, caii rămași sub cerul
liber pe timpul nopții, trebuiau
struniți să nu prindă de veste
despre nălucirile tânărului care
eram pe atunci .
Îmi amintii brusc de o întâmplare
din copilărie care parcă se
întâmplase, parcă mi se păruse
doar aievea : era tot așa
o dimineață răcoroasă, cu aburii
verii ridicându-se halucinant
din lucruri . Stăteam cu ochii
mijiți și priveam spre fundul
grădinii la strălucirea crescândă
a unui nor de argint care
se revărsa ca o boare înaintea
mea . Era o părere sau era
aievea nu puteam să-mi
dau seama, dar părea a fi
o ploaie fină argintoasă, care
se răspândise împrejur pe
câțiva metri, în bătaia
palidă a luminii . Pășisem
deja aproape, și aplecându-mă
simții înfiorat adevărul gol
goluț : erau mii de bănuți
din argint care zburătăceau
ritmic, dinspre
zăplazul de ceață, în grădină,
la picioarele mele inundate de
strălucire . Cuprins de o
bucurie nestăpânită, oglindindu-mă
la nesfârșit în bănuții rotunji
am sărit gardul, nici nu știu cum,
dar dincolo era de neînchipuit :
tot gardul părea poleit cu
argint și densitatea luminii mă
făcu să închid ochii strâns
până la lacrimi . Eram
bucuros și lăcrimam de-atâta
strălucire, întindeam mâinile
în aer și prindeam la întâmplare
bulgării strălucitori, uzi de
propria-mi transpirație .
Toată uimirea ține cât o scurtă
beție, căci din senin se făcu în
gard o ferestruică în care apăru
mâna uriașă și neagră a vecinei,
țiganca Banu . Mă înșfăcă de
chică cu osârdie și începu să mă
zgâlțâie, căci trecusem pe teritoriul ei .
Þipând ca din gură de șarpe,
observai că ploaia de bănuți se
oprise odată cu apariția răutăcioasă
a țigăncii, care de fapt era sursa
întregii mele distracții de până
atunci … Descoperise vreo comoară
în drum și acum arunca bănuții
peste gard până-n grădină .
Eu, fiindcă mă întâmplasem
să-i ies în față, eram dușmanul
cel mai de temut, gura lumii,
și ce gură mai aveam … !
Auzind din casă zarva, strigau
țiganul, domnu’ Banu cât mai ales
mama de dincoace, care-și recunoscuse
odrasla prinsă la strâmtoare .
Reușind să mă smulg din
mâinile nevolnice cu prețul a
câteva fire de păr rămase prizoniere pe
care le păstrez și astăzi lipite
cu ceară pe un bănuț de argint,
semn al luării din păr … m-am
întors acasă unde toți îmi
spun : - Te-a botezat țiganca
Banu, ți-a luat din păr,
Poftim … ! Vei descoperi de-acum
doar comori țigănești, le vei
lua strălucirea dar îți vei pierde
părul care-i norocul omului .