Cu răbdare de piatră
ucenicește
printre cuvinte de același sânge.

Din gând în rând
schimbă
veșmântul peniței
cu purpura vatrei
din vreascuri de tăceri.

El este acolo
unde speluncile cern
cenușa amintirii
peste cearcănele nopții.

El trece
prin lumi paralele
cu trăirile prime,
pe drumul
zdrențuit de tovar
pasul șovăie
între mâine și ieri,
ziua de astăzi e calvar
ca somnul
golit de vise în ghena dimineții.

În universul alb
tâmpla bate în silabe,
visele sunt litere ce dor,
sufletul se sufocă
în corsetul
prea strâns al pieptului.