Să tai alocația mamei copil,
Să iubești copaci cu toporul.
Să-mbraci amărâți în polivinil,
Să-ndrepți către ieri viitorul.

Aceasta e țara pe care-o iubim,
Trăiască în veci guvernanții!
Acesta e mediul în care trăim,
În vastul sistem de relații.

Nu vedem bolnavii la guri de metrou,
Și nici câinii slabi de la sate.
Nici pe țăranul ce ară cu-n bou,
Dar nici că nu sunt compensate.

Din țara ce toate sunt de furat,
Îți poți cumpăra facultate.
Nici nu contează ce legi ai călcat,
Justiția-ți dă libertate.

Sunt unii bogati, așa ziși credincioși,
Ce mila le dă lor avîntul,
Să facă bordeie la babe și moși,
Cu acte să fure pământul.

Avem militari în Iraq, la afgani,
Plecați fără nici o rezervă,
S-au dus voluntari să lupte pe bani,
Să moara-n blindate, cutii de conservă.

Ca orice părinte, cu toții am vrea,
Copilul s-ajungă mai mare.
Dar nici nu așteaptă mustața să-i dea,
Și zboară spre alte hotare.

Frumoasă e țara în care trăim,
Cu bune și rele, cu morți și cu vii,
Speranța supremă pe care-o nutrim:
-Să fie condusă cândva de copii!