Inima mea
este un frigider
în care
am păstrat copilăria.

A trecut timpul
în care așterneam pe hârtie rânduri

''către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă''.

Acum mă aplec cum o salcie sub poveri de iarnă
în așteptare de tril,
peste rafturile în care convețuiesc în neorânduială
fragmente din ce odată era întregul.
Cu pana copilului
și gândul soldatului la ieșirea din gardă
predau inventarul:
Soldații de plumb
care nu au căzut în mâna armatei de teracotă
i se cuvin lui Marian
din mâna căruia nu vor ajunge gloanțe.
Becherului de Mitică
pe care îl întâlneam oriunde numai la școală nu:
Un ciob de sticlă din geamul babei Þața
pe care am speriat-o cu o glumă proastă,
câteva țăndări din paleta pentru cacica
și o minge zdrențuită cu iz de curtea școlii.
Celui care stă ghemuit ca un fetus de trebă:
Cercul ruginit desprins de pe butoiul de țuică
al bunicului
și furculuița în care se zbate spiritul păstrăvului.

Mânerul urciorului spart la izvorul secat
îl iau cu mine.