Iubito, alerg către tine prin ropot de șoapte,
Prin picuri de viață încerc iar să fiu,
Din fugă de ziuă în fugă de noapte
Te caut, iubito, da-i mult prea târziu…
Ce vrajă turbată, a iadului fiica
Ne arde în suflet cuvinte amare?
Ce iele nebune, ce demon de frică
Îmi încearcă credința cu chinul cel mare?
În vis îmi apari, nălucă iubită…
Mă-ntind către tine și să te prind nu pot.
Ochii mi s-au spart în cioburi de sticlă,
Inima mă doare; și de durere o scot.
În pulberi de stele te văd depărtată,
Prin sori și luceferi grăbită alergi,
Când visul ți-aduce ființa-mi uitată,
Privind lung spre mine, o lacrimă-ți stergi…
Un om și un soare nu stau la un loc
Oricât ar fi vrerea și iubirea de mare,
Căci omu-i țărână iar soarele-i foc
Și focul te arde. Te rupe. Te doare.