Sunt o femeie ce dă vina pe sine
Cand sângele abundă din vene, din suflet, din mușchi
Ca și cum ar fi o friptură în sânge,
De murit înainte de mine.

Sunt o bucată de carne
Ce se va prăji la cuptorul timpului,
În sângele său propriu.

Vreau să ucid pe toți în catrene
Să mă las să mor pe fiecare strop de inimă,
Vreau să trezesc animalele ce dorm
Și sa le scot la păscut de cuvinte,
Vreau să le sparg în deșertul urii mele,
Vreau să citesc simțuri depănate pe crestele cocoșilor
Urlând ca niște lupi în grădina din spatele casei.

Balada se va scrie de la sine
Pe fiecare venă tăiată de sfârșit,
Cuvintele îmi vor curge visceral pe hârtie
Ca să mă pot tăia cu ea,
Mesajul meu va exista în natura cu care scriu,
Numai acolo, ochii mei de cititori...

Sunt o femeie ce înțelege
Ura, dorința și speranța.
Știu să sper,
Să mă las pradă deznădejdii
Atunci când îmi las
Cuvintele
Să zboare
Ca niște papagali proaspat ieșiti din colivie,
Imitându-mi simțurile mele din răni,
Din tot ce înseamnă femeie.

Sunt femeie în stare de depresie scriind tristețe
Sau toată iubirea din poveste.
Scriu despre voi, culmile mele
Scriu în cuvinte-sânge, ceea ce sunt.