Suntem prizonieri, dar și liberi suntem!


Suntem prizonierii eredității noastre pentru eternitate;
așa ne-am născut - programați – să evadăm e-n zadar!
Ducem în noi, și patimi, și boli, și grele păcate
Ale străbunilor din arborele - far

Ne rotim în cerc, într-o pedeapsă eternă!
Împingem pe munte stânca ca un Sisif, în cercul lui vicios;
cum să ieșim din programarea fatalistă și ternă,
prin care repetăm viața părinților – într-un cerc mereu întors pe dos?

Suntem prizonierii minții noastre fundamentale,
A informației implantate în neuronii cu care ne năștem,
Avem așadar un destin – nu avem altă cale!
Cum să ieșim din această închisoare-sistem?

Să fie oare viața – o istorie ce se repetă etern?
Ce viață e asta? Sisif era omul arhaic,
alta a fost povestea omului istoric,și alta, a omului modern.
Trebuie să evadăm din sistem, altfel vom rămâne veșnic - ,,omul prozaic’’!

Singura cale deschisă ce ne lasă liberi din închisoarea minții,
E calea cunoașterii - cea a înțelepciunii,
E cea mai bună pavăză – a existenței ,a ființei
Ce nu ne lasă, lesne prinși, în mirajul minciunii.

Programatorul n-a conceput ADN-ul închis , fatalist.
A programat în invariant doar specia , generalul,
ca lumea să nu se împerecheze haotic – existențialist,
Dar a lăsat în libertate tot particularul.

Lumea nu e un joc de Monte Carlo, cum afirma Monod, dându-ne lecții...,
Și nu începe totul prin contingență, cum spunea Sartre în Ființa și neantul.
Programatorul a ales o altă cale - cea a arhetipului pomului vieții:
În care trunchiul - invariantul, iar ramurile - variabile – formează la un loc, etern, bauplan-ul.


Astfel a conceput El programul genetic pentru cea mai bună lume,
dintre toate lumile posibile a fi.
Ca să ființeze, autonom, individul – Leibniz, așa, ne spune!
Într-un continuum prezent, etern și liber, zi de zi.

Suntem două treimi programați, iar o treime rămânem, la margine de haos;
Prizonieri ai eredității , dar și liberi, o știm că suntem!
Depinde de noi ce lăsăm moștenire – adaos,
Generație pe care o procreăm.
Vasile Anton