Rufele ude ale deznădejdii
se zvântă pe sfoara
crestată de cuțitul tocit al neputinței
umbra și-a pus cravată, costum și cămașă
și umblă prin memorie
rostogolind amintirile
eroarea cheală
își acoperă țeasta cu o perucă
și zgârâie adevărul pe pântec
ce avortează fătul minciunii
pe care îl aruncă în umbră
apoi își târâie ilogicul olog
urcând pe costumul umbrei
îmi pansez lumina rănită de negru
și o trimit la spital
acolo se îndrăgostește de o asistentă
i se așează pe sâni
încolăcindu-se pe sfârcuri
în sine se răscolesc emoțiile
până în punctul ce atinge extazul
puroiat cu nefericire
un afect în convulsii
îl așez pe pat
îl injectez cu drogul calmului
și îl învelesc în echivoc
dorința cerșește iubirea pe stradă
o mașină o accidentează
și îi fracturează oasele pasiunii
o iau acasă
și îi înlocuiesc oasele
cu voluptate lichefiată
o pun alături de afectul suferind de apoplexie
pe fața de masă
firimiturile se iau la harță
își dispută un strop de ulei
sticlele se înfășoară în fulare din etichete
pe picioare își mulează ciorapi vitrificați
și încep să umble.

Eu am încrederea unui lider spiritual
ce pășește radios prin viață
aureolată cu iubire sublimată
și poezii în ipostaze feminine.