Colecția mea de muze
(prelucrare, capriciul 13 de Paganini)


nici eu nu joc zaruri cu ele.
nu ma pricep sa trișez nici sa le amestec.
nu-mi vinde nimeni nici un pont
și nici nu-mi dă binețe,
să-mi meargă oarecum altfel,
să nu mă irosesc în gafe depline
pentru că uneori le calculez, e un deliciu:
șase, șase...
să-mi schimb registrul, să caut altă orgă de lumini.
cea a Ierualimului.


Fiecare poezie în oglinda Muzei
prefăcută în Alba ca Zapada fără pitici
cît mă agresează muza asta, să nu postez
ici colo ci să-l urmez adică, fidelă...
în anonimatul firesc, ascunzându-mă?
cât o urăsc, acum!

să mă renasc pipăindu-mi pulsul
care-și accelerează bătăile,
tot mai des tot mai des.
am crezut în forța prieteniei
îmbătrânindu-mă înainte de vreme
biopsia lacrimilor n-a ieșit bine,
nici gustul lor.

Știu că n-am reușit să țin o legătură de suflet
Nici nu-mi pasă, așa am fost construită:
Să-mi cuceresc muzele să le subjug
Mai apoi să le atribui puteri magice,

naivitate pe care o voi plăti scump
cu un poem de fiecare dată...
cec în alb pentru (ne)numita mea invidie


"Dumnezu nu joacă zaruri cu universul",
doar se preface,
cât e de stupid acest joc de barbut,
alege până și moartea aparenă dintre noi
imprimându-mi-o pe față.

drogul mioritic,
curmarea bruscă,

libertatea mea e prea scumpă

capriciul 13 e greu de interpretat
dar, am reușit, terțele-s studiate
încă din copilăria confuză!


bianca marcovici