De ce gândul meu
te caută cu disperare,
femeie?
Þi-am săpat chipul
în suflet
ca pe o camee
să nu te pierd cu totul
în uitare;
ai apărut și ai dispărut
pe cerul vieții mele
ca o fulgerare
și în urma ta a rămas
doar regretul
pentru că oricât mă frământ
și mă zbat,
nu pot desluși secretul
care te ascunde de mine
în lumea devenită mormânt
întunecat.
Știu că ești undeva,
că din viață n-ai plecat,
dar unde ești
nici astăzi nu am aflat.
Destinul ne apropie
și ne desparte,
iar ispita ca o scorpie
ne fugărește zi și noapte;
oare,
drumul pe care mergem
este cel dorit cu ardoare
și suntem mulțumiți
de tot ce culegem
din ce întâlnim sub soare?