poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-21 | |
Toți cerșim,
unii pe față, alții înr-ascuns, dar puțini reușim să atingem adâncul greu de pătruns peste care demnitatea domnește ca o regină; ne este rușine să recunoaștem că de la Forța Divină cerem tot ce dorim fără să avem teamă, fără să ne sfiim pentru multele păcate în care ne adâncim. Pentru orice dar de vorbă sau faptă făcut, mulți așteptăm de la frații noștrii recunoștiință sau chiar plată; de nu primim, ne transformăm în monștri cu suflete de piatră, ce nu uită și nu iartă. Însă, Dumnezeu, care aprinde cu iubire focul milei în fiecare vatră, întinde peste întreaga lui zidire o mână caldă, protectoare, dăruind plată și răsplată după merit, la fiecare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate