Pe piscuri cu plete de nea
îmbătrânite de așteptare
artificii de idealuri și stele
în nopțile reci
de singurătate vegheate
răsfățau cu iluzii devenite deșarte
dorurile mele
bântuite de duhuri necurate
care nu aveau astâmpăr
și jucau despuiate
pe mormântul zilelor trecute
sacrificate cu nepăsare
ca orice jertfă
de păgâna uitare...
O mână albă de nimfă
a șters praful
depus peste dorințe și vise
lustruindu-le epitaful
încât zămislirea încrederii
sub mângâierea zâmbetelor tale
deveni ușoară
și plutea ca fluturii
purtați de briza călduță de seară.
M-am adunat
din firimiturile sentimentelor
împărțite cu naivitate
inimilor împietrite
și neliniștea mea s-a spulberat.
Căzusem pe o pânză de păianjen
și urma să fiu devorat
de întunericul amăgirilor
dar tu-înger neîmfricat
ai apărut din lumină
și tăind legăturile
de toate suferințele m-ai eliberat
dăruindu-mi
tot ce de la tine am așteptat.