Scrum, fum, pulbere
este sufletul meu acum
și neliniștea nu-și găsește mângâiere;
mi-am pierdut speranțele pe drum,
nu mai simt regrete sau durere,
nici mirosul ademenitorului tau parfum
iar visele ce mi se înlănțuiau cuprinse de vrajă și mistere
au devenit deja un epitaf postum
deoarece idealul meu ostenit
a îngenunchiat sub lovitura dată de himere.

M-aș întoarce să le caut
dar trecutul a rămas în urmă, fără viață
iar eu nu știu să cânt din flaut
să-mi călăuzesc speranțele
rătăcite ca un stol de păsări
într-un nor lăptos de ceață.

Ce ai fost tu pentru mine
nicio altă ființă nu o să mai fie,
doar alături de tine am atins sferele divine
care azi răsună a gol, în inima mea pustie...