Dreg mrejele rupte ale tăcerii.
Nici un cuvânt n-am prins
Toată noaptea vieții.

Ceața se risipește în munți.
Mâinile caută-n stâncă
un colț de care să se prindă,
glisează fără răspuns.
În jos e hăul, sus știuleie de fulger.

Suspendat pe caninul de piatră,
văd albastrul virgin.
Îmi arunc mrejele-n cer.
Inima, întâia oară, mă adăpostește...

Un piton și o floare de colț,
în vârf de stânci, o capră neagră,
adulmecă zorii.

Timpul s-a ascuns sub ghețar,
izbucul iubirii apele-și saltă,
norii plâng cu lumină.