Întâi se-aruncă tihna de pe munte
În pajiștea cu năsturași de-o șchioapă
Și-n iarbă greieri s-au căznit să-nceapă
Un imn al tainei ce m-a uns pe frunte.

Pe urmă seara-n jurul bolții sapă
Un cerc să-nchege din scântei o punte
La temelia culmilor cărunte,
Iar vrăbii-n ramuri cu tăceri se-adapă.

Și-a mai trecut o toamnă. Fulgi se-mbie
Să țeasă lent covor peste frunzar.
Schiori măsoară timpul pe moșie

Și în povești vântoasele dispar,
Ca să aducă strop de apă vie
Tăriilor ce din pământ răsar.


10 noiembrie 2007