Resimți tristețea,
mână străină,
cotrobăindu-ți lutul,
pulsându-ți în trup
ca o inimă de poem…
Și-n strigătul ei zornăie, calp,
literele: I și O și A și N!
-Prezent! Mai ai timp să răspunzi…

Stoarsă de timp clipa ce trece,
amnezică-i cea care se scurge,
goală de timp cea care vine.
Vertebra orei intră în descompunere.
Mai adaugi un rid, și încă unul,
inele de copac
conturând rictusul morții.

-Prezent! Mai ai timp să răspunzi…
Lacrima-ți îneacă toate tăcerile,
și-n ochiul tău, sătulă,
adoarme privirea,
în timp ce tu, din ce în ce mai absent,
resimți tristețea cotrobăindu-ți trupul,
pulsându-ți în piept, ca o inimă de poem.