Astăzi încep să trăiesc ultimele zile.

Mă izbește mirosul tău, sângele cu pumnii mărunți,
în care se zbat vise acvatice,
încerc să mă lepăd, să mă scutur de ele,
mă întind la picioarele tale,
așa cum numai copiii se întind în soarele umed,
să se mai nască o dată, fără coloană, fără strigăt.

Este un fel de revărsare aici,
o revenire a apelor pure, a sunetelor;
dincolo rămân fragilități ridicate pe umeri,
să nu mai vedem oamenii adânciți, să nu mai plutim
spre țărmuri inexistente.

Amestecați printre semințe de mac și verbină,
ne lăsăm striviți de un călcâi mai greu de lovit, mai viu,
ne dizolvăm, îndulcim apele -
fluxul intern al dragostei, nevăzut, negustat,
ce urlă tot mai aproape de inimă,
singurul zgomot macerat pe care îl bem înainte de somn
să nu mai avem visul rău legat de limburi.

Înainte să mergi,
mă las în jos, tot mai în jos de picioarele tale,
îți șterg cu grijă călcâiul

și uit că sunt femeie.

***

http://www.youtube.com/watch?v=tuxYIUsKDx0