Am adormit abia pe câteva petale fumurii…

m-am învelit cu mângâierile înserării,
pe lângă perna mea zac embrioni fără vlagă;
în noaptea asta durerile facerii se îmbină în mine,
mă zbucium printre ploi,

maidanezi fără chip îmi scobesc imaginile,
corbi fără aripi se zbat printre crengi,
eu sunt rece, mă pierd în contrasens;
feline cu ochi de ceară îmi despică orizontul,

deși absurd, nici eu nu mai am chip,
florile salcâmului se presară printre ruine,
la fereastra anotimpului tăcere…
sub așternutul meu patimile se foiesc în tihnă.

albastrul infinit scuipă sânge,
unde ești tu să mă trezești din vis?