Te rog să mă ierți,
ori poți să mă cerți
dar vine aici agonia
îmi cântă iar simfonia;

mă trezește din somn
sau nu mă lasă s-adorm,
mă chinuie cu dorul de tine
aduce fiorul ce ni se cuvine

verbele cântă cu a lor mandolină,
cuvintele m-alintă valsând în surdină,
mă doare iubirea ce-o port pentru stele
și visul m-apasă când se înalță spre ele;

versul plutește cu aripile-i de sfânt îngeraș
poezia încă-i un destin neîmplinit, dar un dor pătimaș
Un tragic război sau acea veșnică și interminabilă luptă
în care iubirea nu se pierde, se transformă într-o nouă redută;

cu cântecul,
și cu spiritul
voi pune pe versuri,
a lumii mare luptă, plină de sensuri;

voi scrie balade și cânturi de doruri curate,
în muzica lumii voi lăsa acea sfântă eternitate
în speranțele stinse de mine cu mai mulți ani înainte,
voi așeza luminițele ce se aprind uneori noaptea in sfeșnice sfinte;

Simțivo-i ce simt cu semenii și nesemenii oamenilor mântuiți,
dar nu-mi voi vinde, trăda, neamul și gena și seva din vechii și noii părinți;
nu voi putea dovedi deocamdată neadevărul, sau încă obida ce zilnic e bir,
dar nu voi stinge lumina reînvierii din candela veșnicului, preaplinului luminii potir...